Cantele flamenco

Cantele flamenco

 

Cantele flamenco, conform Real Academia Española, este „cântul andaluz țigănesc”. Interpretul se numește cantaor.

 

Ca gen de compoziții sau stiluri muzicale, a început să fie popularizat pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Potrivit opiniei celei mai răspândite, a apărut ca rezultat al juxtapuneriimai multor moduri muzicale folclorice diferite din Andaluzia. Strofele diferitelor sale stiluri exprimă, în general, sentimentele și intuițiile fundamentale ale omului. Temele principale ale cante flamenco sunt dragostea, viața și moartea. Nu urmează niciun tipar metric rigid. Îi lipsesc figurile poetice cele mai elaborate și grandilocvența retorică. Impresionează de obicei prin simplitatea literară și capacitatea de sinteză.

 

Muzica se dezvoltă sprijinindu-se pe melisme și vibrato-uri, iar temele melodice descriu un traseu aparte la fiecare cantaor. Sub această denumire sunt incluse, pe lângă stilurile originare rezultate din juxtapunerea menționată anterior, și cele care, de-a lungul timpului, s-au alăturat genului printr-un proces de „aflamencare”, cum este, de exemplu, cazul unor cântece hispano-americane.

 

Tipuri de cante flamenco

 

Există diferite tipuri de cante flamenco, în funcție de diferiții palos ai acestuia: Alboreá, Alegrías, Bambera, Bulería, Cabal, Campanilleros, Cantiña, Caña, Carcelera, Caracoles, Cartagenera, Colombiana, Debla, Fandango artistic, Fandangos de Almería, Fandangos de Huelva, Fandango de Güéjar-Sierra, Farruca, Garrotín, Geliana, Granaína, Guajira, Jabera, Jondo, Jota de Cádiz, Liviana, Malagueña, Mariana, Martinete, Media granaína, Milonga, Minera, Mirabrás, Murciana, Nana, Petenera, Playera, Rumba, Saeta, Serrana, Sevillanas, Seguidilla, Soleá, Tango, Tanguillo, Taranta, Taranto, Tiento, Toná, Trillera, Vidalita, Villancico, Zambra și Zorongo.