Petenera
Petenera este un palo al flamenco‑ului bazat pe o strofă din patru versuri octosilabice. Devine de șase sau mai multe versuri atunci când se repetă un vers și se adaugă altul drept adaos, de obicei „Madre de mi corazón”. Este un cante cu versuri melancolice și triste, interpretat într-un tempo lent și sentimental, deși există versiuni vechi, cu un ritm mai rapid și cu teme mai puțin sumbre.
Petenera exista deja muzical înainte de a fi adaptată la flamenco. Potrivit unor cercetători, petenera este înrudită cu zarabanda (sec. XVII). Numele i se datorează unei cântărețe din Paterna de Rivera (Cádiz), care a trăit la sfârșitul secolului al XVIII‑lea, numită „La Petenera”.
Din acest cante există o versiune veche și una modernă. Poate fi scurtă și lungă (chica sau grande). Petenera mare, spre deosebire de cea mică, nu este dansabilă. Cea mică se dansează acompaniată de bătăi din palme.
Originea petenerei a fost dezbătută de specialiștii în flamenco. Unii au afirmat că își are originea în America, deoarece petenera se numește și un stil de muzică și dans jarocho, specific regiunii Veracruz (Mexic), alții susțin că originea ei este spaniolă.
La sfârșitul secolului al XIX‑lea, cântărețul José Rodríguez Concepción, cunoscut ca „Medina el Viejo”, a făcut cunoscută interpretarea sa de petenera. Această versiune a fost adoptată de un alt mare al cante‑ului: Antonio Chacón. De la acesta a trecut la La Niña de los Peines, care și‑a creat propria versiune, îmbogățită melodic, iar apoi a fost reluată de alți cântăreți precum Pepe el de la Matrona. La sfârșitul secolului al XIX‑lea, dansul de petenera a devenit foarte popular, atât de mult încât în școlile de dans era predat după seguidillas sevillanas.
Un cante căruia Federico García Lorca i‑a dedicat poemul „Gráfico de la petenera”, inclus în lucrarea sa Poema del cante jondo (1931). A fost chiar interpretată la pian ca acompaniament pentru „La Argentinita”, într‑o înregistrare istorică.
De asemenea, una dintre lucrările compozitorului Pablo Sarasate poartă numele Peteneras, Caprice espagnol, Op. 35, pentru vioară și pian.
Atât cante‑ul, cât și dansul de petenera au fost înconjurate istoric de un halou de superstiție. Se spunea că petenera aducea ghinion celor care o interpretau.
