Milonga
Milonga este un stil flamenco adus de repatriați, artiști, coloniști și soldați care s‑au întors din colonii la sfârșitul secolului al XIX‑lea. În cânturile sale evocă pământurile americane.
Milonga argentiniană este un stil care provine din „payada de contrapunto”, având conexiuni profunde, la nivel ritmico‑metric și armonic, cu tangoul antilez și cu habanera. Evoluția milongăi argentiniene, până a deveni stil flamenco definitiv, a început probabil cu yarabí și cu alte stiluri sau „tristes”. În anul 1860, „tristele” ajunge să se transforme în milonga. A fost la modă între anii 1880 și 1910.
Prima milonga cu caracter cu adevărat flamenco și cu compás de tango‑tiento este cea pe care Pepa Oro – fiica toreadorului gaditan Paco de Oro – a făcut‑o cunoscută când a ajuns în Spania la sfârșitul sec. al XIX‑lea. Este un stil care provine din milonga coreografică, menită să fie cântată în timp ce se dansează. Cantele por milonga este silabic, existând, în plus, câteva înregistrări de milongas cu combinații, cum ar fi introducerea unui fandango sau o milonga cu bulerías, adaptând din aceste genuri metrul și ritmul, precum și atmosfera lor la caracterul milongăi. Compás‑ul se bazează pe metrica de tangos-tientos, renunțându‑se de multe ori la compás pentru a fi liber.
Dintre interpreții de milonga s‑au remarcat, de asemenea, Antonio Sevillano, Angelillo, Pastora Pavón, Paco Flores, Niña de la Puebla, Juan Valderrama, Pepe Albaicín, Carmen Linares și Enrique Morente.
