Flamenco ca domeniu de studiu: Flamencología

La mijlocul secolului al XX-lea, flamenco a început să fie obiect de studiu. Începând cu anii cincizeci, au început să fie publicate numeroase studii musicologice și antropologice despre flamenco. În anul 1954, Hispavox a publicat prima Antologie a Cante Flamenco, o înregistrare dominată de cante orchestrat și mistificat.

 

În 1955, Anselmo González Climent a publicat un eseu intitulat Flamencología. Prin aceasta, flamenco și studiul său au fost considerabil dignificate, aplicându-se aceeași metodologie academică drept musicologiei. A servit, de asemenea, drept bază pentru studiile ulterioare ale acestui gen.

 

În anul 1956 a avut loc „I Concurso Nacional de Cante Jondo de Córdoba”. Iar doi ani mai târziu a fost înființată prima Catedră de Flamencologie la Jerez de la Frontera, fiind cea mai veche instituție academică dedicată studiului, conservării, cercetării, promovării și apărării artei flamenco.

 

În anul 1963, Ricardo Molina – poet din Córdoba – și Antonio Mairena – cantaor din Sevilla – au publicat Mundo y Formas del Cante flamenco, o lucrare de referință esențială pentru cunoașterea flamencoului. Cartea descrie și explică, într-un mod accesibil, varietatea de stiluri și palos. Povestește istoria cante-ului, afirmând că flamenco a fost o creație exclusivă a romilor, care l-au păstrat în intimitate până când au început să trăiască din el.

 

Această carte diferențiază, de asemenea, între „cante grande”, pentru a defini cante-ul gitano, și „cante chico”, care ar fi aflamencarea melodiilor folclorice din Andaluzia și din coloniile spaniole.

 

Lucrarea lui Molina și Mairena a introdus în flamencologie, ca direcții de cercetare, „neojondismo” și „teza gitanistă”.

 

Alți autori au elaborat ceea ce s-a numit „teza andaluzistă”, pentru a susține că flamenco era un produs andaluz, dezvoltat în întregime în această regiune, și că palos-urile sale își aveau originea în folclorul andaluz. De asemenea, au susținut că romii din Andaluzia au contribuit în mod decisiv la formarea flamencoului.

 

În acest context, se evidenția excepționalitatea acestui gen în raport cu muzicile și dansurile romilor din restul Spaniei și al Europei. În prezent, este mai acceptată unificarea tezei andaluziste cu cea gitanistă.