Originea cuvântului „flamenco”

Așa cum originea flamenco-ului generează mai multe teorii, și din punct de vedere etimologic cuvântul „flamenco” are mai multe explicații. Există, așadar, diverse ipoteze. Cea mai răspândită este cea susținută de Blas Infante – părintele autonomiei andaluze – în lucrarea sa „Originile flamenco-ului”. Potrivit lui, flamenco ar deriva din doi termeni arabi, „Felah-Mengus”: „țăran rătăcitor”.

 

O altă teorie, interesantă și cu mulți adepți, spune că „flamenco” denumea un cuțit sau o lamă. Dar această ipoteză nu a avut prea mare importanță; la fel ca aceea potrivit căreia numele ar proveni de la pasărea numită flamingo. Conform lui Rodríguez Marín, această idee a originii legate de pasăre ar fi justificată prin faptul că cântăreții de flamenco purtau jachetă scurtă. Erau înalți și cu talia arcuită, semănând astfel cu această pasăre cu picioare lungi.

 

Nu a fost demonstrată nici teoria lui Hipólito Rossy și Carlos Almendro, potrivit căreia termenul „flamenco” se datorează muzicii polifonice din Spania secolului al XVI-lea, care s-a dezvoltat odată cu Țările de Jos (Flandra). Această teorie a avut mai mulți susținători, precum călătorul romantic George Borrow sau Hugo Schuchard, printre alții. Conform acestor scriitori, în trecut se credea că romii aveau origine germană și, de aceea, erau numiți flamencos.

 

Mai există însă încă două ipoteze foarte interesante: Antonio Machado spunea că „romii îi numesc pe andaluzi gachós, iar aceștia îi numesc pe romi flamencos”, fără să știm care este cauza acestei denumiri. Manuel García Matos a afirmat că termenul flamenco provenea din argou, care la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea desemna tot ceea ce era ostentativ, lăudăros sau pretențios.