Cafenelele Cante Jondo

Încă de la sfârșitul secolului al XIX‑lea, arta flamenco era foarte răspândită în Andaluzia. La Cádiz apar figuri precum Dolores și Alonso del Cepillo, „Chiclanita”, El Negro del Puerto, José de los Reyes; confirmând astfel nuclee ale cântecului flamenco precum San Fernando, Los Puertos, Chiclana, Sanlúcar și Arcos de la Frontera.

 

La Jerez de la Frontera a apărut un alt centru al flamenco‑ului, în special în cartierele San Miguel și Santiago. De aici provin Manuel Soto Loreto, Antonio Chacón și El Torre.

 

Cu puțin înainte de apariția acestor maeștri, a sosit un moment‑cheie în istoria flamenco‑ului. Coincid pe scenă cântăreți de flamenco precum Tomás El Nitri, Silverio Franconetti și Juan Breva. Între ei a apărut o puternică competitivitate. Prima „Cheie de Aur” a Cântecului a fost deținută de Tomás. A primit această distincție pentru măiestria sa, la o petrecere. În acest context, Silverio Franconetti, în anul 1881, pe strada Rosario nr. 4 din Sevilla, a deschis un café cantante.

 

Cafenelele Cante Jondo erau localuri care se deschideau noaptea, unde spectatorii beau băuturi, în timp ce se bucurau de un spectacol muzical. Conform memoriilor cântărețului de flamenco Fernando de Triana, încă din 1842 exista deja un café cantante, care a fost reinaugurat cinci ani mai târziu, sub numele „Los Lombardos” (ca opera lui Verdi).

 

În café cantante al lui Silverio Franconetti domnea o atmosferă foarte competitivă între diferiții cântăreți, deoarece însuși Silverio îi provoca în public pe cei mai buni.

 

Aceste localuri au devenit atât de la modă, încât a apărut figura cântărețului de flamenco profesionist și au servit drept creuzet pentru creația flamenco.

 

Totuși, în ciuda succesului pe care l‑au avut cafenelele Cante Jondo, un sector al genului a păstrat cântecul flamenco în vechile minorități: „los Gordos de Alcalá”, Joaquín „el de la Paula” și „Agujetas el Viejo”.

 

Cei care au triumfat în această epocă pe scenele din toată țara au fost mari artiști precum „Las Coquineras”, don Antonio Chacón, „La Macarrona”, Francisco Lema „Fosforito el Viejo”, „el Perote”, „El Macaca”, „el Mochuelo”, „El Diana”, „El Canario”, Cayetano Muriel „el Niño de Cabra”, „el Garrido de Jerez” sau „La Rubia de las Perlas”, printre alții.

 

Deja în nebunii ani ’20 ai secolului trecut, o generație incomparabilă a preluat ștafeta flamenco‑ului.

 

Încep să se audă nume precum Pastora Pavón Cruz „La Niña de los Peines”, Tomás și Arturo Pavón, Manuel Vallejo, „El Gloria”, Manuel Torre, Juanito Mojama, „El Niño Escacena”, Bernardo „el de los Lobitos”, Manuel Centeno, Pepe el de la Matrona, Juan Varea, „El Cojo de Málaga”, „El Niño de Marchena”, Sebastián „el Pena”, Manolo Caracol, Tío Gregorio „el Borrico”, Tía Anica „la Piriñaca” și Juan Talega.