Polo
Polo este un stil flamenco, care s-a conturat pe baza unui vechi gen de muzică spaniolă din secolul al XVIII-lea. Aparent este unul dintre cele mai arhaice palo-uri. Ca posibil antecedent se indică polo de salón, folosit în spectacole lirice precum „el polo del contrabandista”. Originea sa concretă poate fi găsită într-un cântec de dans din secolul al XVIII-lea. În muzica populară din Venezuela există polo de dans încă din secolul al XIX-lea.
În polo flamenco se face diferența între polo tóbalo pentru voci grave și polo natural pentru voci acute. În linii mari, polo flamenco este atribuit cântărețului „Tóbalo de Ronda”. Polo Tóbalo a ajuns până la noi prin Pepe „de la Matrona”.
Au existat variante. Soleá apolá, al cărei creator este considerat de Fernando Quiñones a fi „Paquirri el Guante”. Acesta a definit genul ca fiind un cante mixt de soleares și era polo cu care se încheiau cañas, vechi malagueñas etc. Unii specialiști neagă existența polo ca gen aparte, considerându-l o variantă a caña de Curro Durse. Antonio Chacón imprimă o definitivă structură melodică a polo.
A existat și „policaña”, apropiindu-se de un gen mixt, care a influențat versiunile ce diferențiază astăzi polo de caña. Se vorbește, de asemenea, despre medio polo, menționat de García Matos, cu versuri melodice sau tercios mai scurte. Primul tercio al polo se dezvoltă în registrul acut al cântărețului, care coboară treptat până ajunge la caracteristicele cinci sau șase melisme („ayes”). Polo se cântă pe compás de soleá, iar interpretarea sa se face pe o strofă de patru versuri octosilabice, în care al doilea și al patrulea rimează. Demófilo a cules 37 de strofe, care erau cântate diferit pentru caña sau polo. Dansul apare în secolul al XVIII-lea, fiind unul dintre cele mai populare împreună cu tango, caña, zorongo gitano și rondeña. Potrivit lui Puig Claramunt, dansul de polo este un solo feminin, în care predomină zapateado.
